Ana Agopian

Trainer scriere creativă
Ana Agopian

Ana Agopian a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, București (UNATC) și European College of Liberal Arts (ECLA), Berlin. A semnat, alături de Iulia Rugină și Oana Răsuceanu, mai multe scenarii de scurt și mediu metraj și trei lung metraje – Love Building (2013), Alt Love Building (2014) și Breaking News (2017). Scurtmetrajul E.T a fost aici reprezintă debutul ei în regia de film. Este membru fondator al Asociației Culturale Control N, fiind implicată activ în proiectele organizației. Din 2009 predă scenaristică în cadrul UNATC, iar în prezent este lector universitar. De asemenea, începând cu anul 2010 s-a implicat constant (ca trainer de scenaristică sau scriere creativă) în ateliere și workshop-uri adresate copiilor și adolescenților.